Scriu… despre sufletul … pustiu, fericit, singur, iubit, parasit, infrant, mahnit,  ciopartit, liber, nerabdator, copilaros, nemarginit… De atata timp imi astern sufletul  in mii de cuvinte, pudrate cu zambete dulcegi si aromate, condimentate cu lacrimi sarate-amarui si uneori tot simt ca nu am spus destul. Simt ca de-a lungul timpului au ramas in adancu-i multe sentimente nemarturisite, care l-au transformat asa cum apa marii contureaza noi tarmuri. Nu mai stiu ce simt. Sita sufletului meu nu mai cerne, astfel ca toate sentimentele mele, si bune si rele, zac murdare intr-un colt. Nesiguranta e singurul sentiment care a izbutit sa scape printr-o crapatura a sufletului. Nesiguranta. Un sentiment urat, care uneori te doboara, te oboseste, te infrange. Ea a iesit la suprafata dintre toate sentimentele si m-a paralizat. Mi-a luat soarele de pe cer si l-a aruncat nemilos la gunoi. Astazi nu mai scriu din suflet. Scriu despre suflet. Pentru ca sufletul meu e in coma si nu mai poate spune povesti.